MOŞTENIREA ISTORICĂ A LUI DIMITRIE CANTEMIR ŞI CONTEMPORANEITATEA

Dr.VICTOR ŢVIRCUN

        The Heritage of Dimitrii Kantemir and contemporaneity 

Dimitrie Cantemir (1673-1723), Moldavian ruler, Prince of the Russian and Habsburg Empires, world renowned thinker and scientist, the 335^th anniversary of whom we celebrate, is one of the most eminent personalities of our past.

Raised and educated in Constantinople – the capital of diverse world civilizations, the crossroads of many religions, languages and cultures – Cantemir had gained, from one hand, the wisdom and diversity of the East, and on the other hand had achieved the encyclopedic knowledge and rationalistic logic West. Particularly this symbiosis had formed Dimitrie Cantemir as the first integrationist European scientist. He was leading the way in writing new fundamental studies in political, social and spiritual history of the Moldavian Principality and Ottoman Empire. His volumes were the handbooks of many generations of the European scientist. These works had determined for decades the methods and content for the scientific researches of the European schools of Eastern studies.

Dimitrie Cantemir is an exceptional phenomenon for his period. In the era of military opposition between the Christian West and Muslim East, he had taken upon himself the role of a liaison between the two huge cultures, enriching each of them with new knowledge, and at the same time awakening the interest and the need for studying and reciprocal understanding of each other’s particularities. 

       Dimitrie Cantemir (1673-1723), domnitorul moldovean, principe al Imperiului Rus şi al Imperiului Gabsburg, savant şi gânditor de nivel mondial, al cărui aniversare a 335-a o marcăm, este unul dintre exponenţii eminenţi ai trecutului nostru.

      Crescut şi educat la Constantinopol – capitala mai multor civilizaţii, intersecţia numeroaselor religii, limbi şi culturi – Cantemir a absorbit, pe de o parte, înţelepciunea rafinată, diversitatea şi policromia Orientului, iar pe de alta – cărturăria savantă, cunoştinţele enciclopedice şi logica raţionalistă a Occidentului. Anume această simbioză l-a format pe Dimitrie Cantemir – primul savant integraţionist european. Lui îi aparţine pionieratul în scrierea unor lucrări fundamentale de istorie politică, socială şi spirituală a Principatului Moldav şi Imperiului Otoman, care timp de un secol au fost cărţile de căpătâi ale câtorva generaţii de savanţi europeni. Aceste lucrări au determinat pe decenii înainte direcţiile, metodele şi conţinutul cercetărilor ştiinţifice ale şcolii europene de orientalistică.

      Pentru primă dată, în faţa ştiinţei istorice europene a fost prezentată istoria unor ţări şi a unor popoare puţin sau deloc cunoscute. Meritul lui Dimitrie Cantemir e că le-a descris complex, acumulând atât cunoştinţe vaste despre plasarea lor geografică, natura, rezervele naturale, gospodărie cât şi date despre societate, structura ei demografică, caracteristica trăsăturilor specifice ale poporului, obiceiuri şi tradiţii. Cele menţionate ne permit să-l considerăm pe Dimitrie Cantemir unul dintre fondatorii ştiinţei etnografice europene.      

      Este important de accentuat că evenimentele istorice şi politice, expuse în operele lui Dimitrie Cantemir, nu sunt lipsite de prezenţa principalului creator şi arhitect al lor – omul. Caracteristicile şi evaluările sale date mai multor personaje istorice, demnitari de stat şi domnitori ai diferitelor state de pe timpul său, continuă până astăzi să prezinte un deosebit interes pentru cercetătorii care studiază istoria Moldovei, Ţării Româneşti şi Imperiului Otoman din a doua jumătate a sec. XVII – primul sfert al sec. XVIII. Fiind un mare umanist, el a revărsat acest sentiment asupra istoriei, populând-o cu oameni vii, cu interesele şi năzuinţele lor, acţiunile pozitive şi negative. În operele lui istoria a căpătat sufletul şi spiritul epocii, iar portretele personalităţilor istorice, subtile şi impresionant de exacte, pe care le realizase Dimitrie Cantemir s-au constituit într-o filă nouă în istoriografie.

       Îmbogăţind ştiinţa europeană cu date noi despre Orientul Apropiat, savantul-enciclopedist a adus concomitent o contribuţie inestimabilă la dezvoltarea culturii muzicale a Imperiului Otoman. Opera lui muzicologică, scrisă la începutul secolului al XVIII-lea, a avut o dublă semnificaţie. Pe de o parte, acumulând şi publicând diferite piese muzicale ale predecesorilor şi contemporanilor săi, el a contribuit la menţinerea, păstrarea şi perpetuarea în timp a unui bogat strat al culturii muzicale turceşti populare şi de salon. Pe de altă parte, opera lui Dimitrie Cantemir a deschis o nouă filă în cultură muzicală a Imperiului Otoman, asigurând trecerea de la transmiterea creaţiei muzicale prin metoda auditivă, la folosirea sistemului de note muzicale.      

        Dimitrie Cantemir a fost un fenomen excepţional pentru timpul său. Într-o perioadă a opoziţiei militare şi politice dintre Occidentul creştin şi Orientul musulman, el şi-a asumat rolul de verigă de legătură între cele două mari culturi, îmbogăţindu-le reciproc cu noi cunoştinţe, trezind interesul şi nevoia de a se studia şi a se înţelege una pe alta. Pentru prima dată Imperiul Otoman i-a fost prezentat cititorului european nu în calitate de duşman şi inamic potenţial, ci ca o ţară bogată în tradiţii istorice, culturale, politice şi spirituale.

       Vorbind despre cititorii şi savanţii europeni nu trebuie neglijat stratul intelectual din Turcia. Bogata paletă de evenimente, fapte, date şi persoane prezentate în lucrarea „Înflorirea şi descreşterea Imperiul Otoman” trezeşte un interes viu în rândurile populaţiei turcice. Drept confirmare a celor spuse serveşte faptul, că în ultimii 50 de ani, numai în Republica Turcia această lucrare remarcabilă a lui Dimitrie Cantemir a obţinut şase ediţii, ultima fiind în anul 2002.(1) Atât opera menţionată, cât şi o altă lucrare a marelui savant moldovean – „Sistemul religiei mahometane” – este o splendidă probă de toleranţă ştiinţifică, deloc specifică pentru istoriografia europeană atât din secolul XVIII, cât şi din epoca contemporană.

       Meritele lui Dimitrie Cantemir în faţa culturii, gândirii istorice şi filozofice a lumii nu-i umbresc nicidecum faptele de fiu credincios al religiei ortodoxe şi de adevărat patriot al Moldovei. Se pare că în toată istoria de 650 de ani a ţării noastre personalitatea lui, ca anvergură şi importanţă, poate fi comparabilă doar cu cea a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. „Fiind plin de vitejie în timpul primejdiei, rezistent la loviturile vieţii... făcând faptele mari cu mijloace mici”(2) prin geniul militar şi talentul politic Ştefan-Vodă a introdus Ţara Moldovei în rândul statelor europene importante din a doua jumătate a sec. XV – începutul sec.XVI, obligând să ţină cont de interesele ei mai multe ţări care o întreceau şi ca dimensiune, şi la numărul de oşteni. Anume pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt Europa a aflat de Moldova şi a recunoscut-o drept un actor eficient şi plenipotenţiar pe arena relaţiilor politice şi militare internaţionale.

        Peste două veacuri Dimitrie Cantemir îi repetă performanţa. Dar, spre deosebire de marele său compatriot, el a folosit drept armă pentru atingerea scopului trasat nu sabia ascuţită şi diplomaţia iscusită, ci pana, hârtia şi arta literară. Pentru prima dată după Ştefan cel Mare, prin lucrările sale de filozofie, istorie şi geografie, el a obligat Europa să vorbească despre Ţara Moldovei, a trezit interesul pentru ea din partea celor mai distinşi gânditori şi savanţi ai secolului al XVIII-lea.

        Dorind fericire şi prosperitate patriei sale, el aspira s-o facă liberă şi luminată, demnă de interesul şi atenţia oamenilor politici, cercetătorilor, literaţilor şi călătorilor. A fost nevoie de câteva veacuri pentru ca aceste visuri al domnitorului şi iluministului moldovean să înceapă a fi aplicate în viaţă.

        Descrierea moştenirii istorice a lui Dimitrie Cantemir va fi incompletă dacă nu vom aborda câteva probleme, scăpate din atenţia cercetătorilor vieţii şi activităţii domnitorului Moldovei. În primul rând, este vorba de studiile lui Dimitrie Cantemir în domeniul teologiei şi istoriei religiei. El devine primul savant european laic din sec. XVIII care dă publicităţii cugetările sale asupra Sfintei Scripturi şi, totodată, folosind cunoştinţele sale enciclopedice, prezintă cetăţeanului european istoria principalelor dogme ale religiei islamice. Din păcate, până în prezent, lucrările lui Dimitrie Cantemir consacrate temei date, precum şi influenţa lor asupra dezvoltării ştiinţelor umanitare din epoca sa, nu sunt supuse cercetării ştiinţifice.

        A doua problemă, insuficient sau deloc studiată de biografi, este activitatea lui Dimitrie Cantemir în calitate de ctitor şi făuritor al lăcaşelor sfinte din Ţara Moldovei şi Rusia. Majoritatea absolută confirmă contribuţia lui la zidirea bisericii Sf. Constantin şi Elenă de la mănăstirea greacă Sf. Nicolae din Moscova, precum şi a bisericii Sf. Dumitru din orăşelul Dimitrov (regiunea Oriol). Totodată, studierea manuscriselor lui Dimitrie Cantemir, precum şi a actelor administraţiei locale din Oriol, Kursk, Moscova ne oferă posibilitatea să constatăm că domnitorul moldovean şi principele iluminat rus a ctitorit mănăstirea Sf. Nicolae din satul Urlaţ judeţul Vaslui, închinată mănăstirii Vatapet din Sfintele Munte, precum şi cel puţin 6 biserici în satele din regiunea Moscova, Kursk şi Oriol (3). Această dragoste faţa de credinţa ortodoxă, faţă de tradiţia şi moştenirea spirituală i s-a transmis prin ereditate urmaşilor lui Cantemir. Feciorul Matei construieşte biserica în satul Ciornaia Griazi, fiica cea mai mare Maria – în satul Ulitkino, mezina Smaragda – spital şi biserică la Moscova.    

        Dintr-o privire detaşată viaţa şi activitatea lui Dimitrie Cantemir a fost şi este studiată destul de amplu – îi sunt consacrate zeci de cărţi, mii de articole ştiinţifice şi de popularizare (4). Dar, odată cu trecerea anilor, generaţii noi de savanţi revizuiesc şi studiază din temelie moştenirea ştiinţifică şi literară a lui Dimitrie Cantemir, descoperind pagini inedite în biografia sa şi în manifestările numeroaselor sale talente. Rămâne constantă doar contribuţia incontestabilă a marelui fiu al poporului moldovenesc la cultura mondială, rolul lui în păstrarea datinii strămoşeşti, în menţinerea şi consolidarea statаlităţii moldoveneşti.

        Consider că a venit timpul ca moştenirea istorică, literară etc. a lui Dimitrie Cantemir să fie supusă unei cercetări ştiinţifice sistematice, în acest scop conjugându-se eforturile savanţilor din diferite ţări unde a trăit şi a activat ilustrul gânditor european sau unde se păstrează manuscrisele şi corespondenţa lui.

        A venit timpul, ca sub egida Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova să fie organizate şi efectuate conferinţe internaţionale anuale cu genericul Lecturile lui Dimitrie Cantemir – un for ştiinţific care va valorifica pe deplin moştenirea ştiinţifică a marelui enciclopedist.

1.Dimitri Kantemir. Osmanlı İmparatorluğu’nun yükseliş ve çöküş tarihi. İki cilt. İstanbul. Cumhuriyet kitapları. 2002.

2. Карамзин Н.М. История Государства Российского. Книга 2. Т.У1. М., «Книга», 1989. С.109.

3. Российский Государственный Военно-Исторический Архив . F& VUA& Ed& xr& 25& Hast; 18& Л. 4 и об.; Cronica Episcopiei Huşilor. IV. Huşi, 1998. Pag.623-625.

4. Madan Ion. Dimitrie Cantemir. 1673-1723. Bibliografie. Chişinău, 1973.

                       Dinastia Cantemireştilor (secolele XVII-XVIII)*

La editura Ştiinţa din Chişinău în prestigioasa serie „Academica” a văzut lumina tiparului volumul întitulat „Dinastia Cantemireştilor (secolele XVII-XVIII)”, elaborat de un valoros colectiv de cercetători din Republica Moldova şi România, sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, avându-l în calitate de coordonator şi redactor ştiinţific pe istoricul Andrei Eşanu. Proiectul a fost realizat în cadrul Programului de Stat „Dinastia Cantemir: polifonismul preocupărilor ştiinţifico-artistice”, printre autori fiind cercetători de la cele patru institute ale secţiei  de Ştiinţe Umanistice şi Arte a A.Ş.M., precum şi diferite instituţii academice şi universitare din România (acad. Andrei Eşanu, acad. Haralambie Corbu, mem.cor. Demir Dragnev, dr. prof. Ştefan S.Gorovei, dr. prof. Constantin Rezachevici, dr. hab. Gheorghe Bobână, dr. Paul Păltânea, dr. Victor Ţvircun, dr. Sorin Iftimi, dr. Dumitru Grama, dr. Victor Ghilaş, dr. Victor Cirimpei, dr. Silviu Andrieş-Tabac, Valentina Eşanu). Volumul reprezintă o încercare de studiu istorico-genealogic, elaborat într-o formulă strict investigatorie academică cu bogate referinţe la izvoare şi literatură.

Lucrarea se deschide cu eseurile „Personalităţi necesare timpului şi locului” purtând semnătura preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca şi „Sub steaua Renaşterii” semnat de maestrul academician Ion Druţă, care imprimă tratatului sobrietate şi înaltă ţinută academică şi culturală. Materia propriu-zisă a volumului este structurată după cum urmează: introducere, notă asupra ediţiei, listă abrevierilor, opt capitole, care la rândul lor sunt divizate în compartimente ce înlesnesc perceperea imensului material adus în paginile cărţii, după care urmează încheierea şi cuprinsul. Volumul este înzestrat cu un bogat material ilustrativ şi un temeinic arbore genealogic Neamul Cantemireştilor.      

 Tratatul este dedicat dinastiei Cantemireştilor, care a lăsat urme adânci în istoria Ţării Moldovei, a altor ţări şi popoare din întreaga Europă. Deşi era de obârşie modestă, neamul Cantemireştilor s-a impus în secolele XVII-XVIII printr-un şir de personalităţi remarcabile pe tărâm politic, militar, diplomatic şi cultural-ştiinţific.  

O primă personalitate însemnată din şirul generaţiilor acestei dinastii a fost Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693), care provenea dintr-o familie de ţărani din satul Silişteni (de unde i s-a mai zic şi „Silişteanu”), din ţinutul Fălciului, Ţara de Jos. Acesta din tinereţe s-a făcut remarcat ca mercenar în oastea leşească. După mai mulţi ani s-a întors pe meleagurile natale unde a deţinut diverse dregătorii, la început mai mici, apoi tot mai înalte în Ţara Românească şi mai ales în Moldova, ca spre sfârşitul vieţii să urce în scaunul voievodal din Iaşi. Ca voievod al ţării a încercat să reziste la toate provocările timpului, de altfel, pline de primejdii, războaie şi dări deosebit de grele către Poarta Otomană. Multe dintre peripeţiile şi activităţile sale din tinereţe, dar şi de aflare în scaunul Moldovei au fost descrise mai târziu într-una din operele fiului său Dimitrie Cantemir - Viaţa lui Constantin Cantemir.

* Dinastia Cantemireştilor (secolele XVII-XVIII). Coord., red. şt. acad. A. Eşanu, Chişinău, Ştiinţa 2008, 604 p.+ arbore genealogic

    Dacă activitatea sa militară şi politică nu de puţine ori este evaluată critic, apoi faptul că, deşi era un om fără ştiinţă de carte, a ştiut să dea copiilor săi o educaţie aleasă, a fost apreciat după merit. Toate aceste aspecte au căpătat reflectare în capitolul I al lucrării. 

La o treaptă mult mai înaltă de afirmare au urcat fiii lui Constantin Cantemir – Antioh (1670-1724) şi mai ales Dimitrie (1673-1723). Cel dintâi fiu, Antioh, s-a impus prin activitatea sa politică şi diplomatică, la început ca reprezentant al tatălui său la curtea otomană, apoi în rang de domn al Ţării Moldovei în două rânduri (1695-1700; 1705-1707), fiind apreciat în cronicile vremii ca un bun diriguitor de ţară. Antioh Cantemir a jucat un anumit rol în viaţa şi activitatea lui Dimitrie Cantemir, sprijinindu-l în mai multe situaţii legate de afirmarea acestuia în plan cărturăresc, editându-i prima sa operă la 1698, ajutându-l să-şi înfiripeze familia, iar mai târziu cei doi fraţi s-au sprijinit reciproc în mediul intrigilor ţesute împotriva lor la Constantinopol. La rândul său Antioh a lăsat mai mulţi urmaşi dintre care fiii (Constantin şi Dimitrie), nepoţii şi strănepoţii săi au făcut o remarcabilă carieră militară în armata rusă, momente care şi-au găsit reflectare în cel de-al II-lea capitol.

Următoarele capitole - III, IV şi V - sunt dedicate uneia din figurile cheie ale acestei dinastii Dimitrie Cantemir, care şi-a înscris numele pe firmamentul patriei sale, dar şi ale marilor imperii de atunci – cel otoman şi cel ţarist, ca personalitate politică, ştiinţifică şi culturală de prim rang. În istoria Ţării Moldovei el face parte din pleiada iluştrilor voievozi şi domni care, jertfind totul a încercat prin sabie şi alianţă cu una din marele puteri creştine de atunci să scuture nesuferita stăpânire otomană; în cea a Imperiului Otoman s-a manifestat ca influentă personalitate politică şi culturală în mediul capitalei de pe ţărmul Bosforului, ca muzician şi compozitor de muzică turcească; iar în cea a Imperiului Rusiei - ca aliat de nădejde al acestuia, consilier de taină şi senator al lui Petru cel Mare. Toate aceste activităţi sunt eclipsate în mare parte de strălucitele sale opere cărturăreşti, pe care le-a lăsat posterităţii, poporului său, în primul rând. Mai ales prin tratatele sale ştiinţifice fundamentale Dimitrie Cantemir şi-a înscris numele printre personalităţile de vază ale culturii naţionale şi europene, ca istoric, filosof, geograf, cartograf, orientalist, etnolog, muzician ş.a.  

Capitolul al VI-lea este dedicat soţiilor şi descendenţilor lui Dimitrie Cantemir. Din prima căsătorie cu fiica voievodului valah Şerban Cantacuzino – Casandra (? - 1713) şi din cea de-a doua cu fiica cneazului rus Ivan Trubeţkoi – Anastasia (1700/1705 - 1755), Dimitrie Cantemir a avut mai mulţi urmaşi. Dacă unii dintre ei au murit în pruncie sau în fragedă tinereţe, cum ar fi cea de-a doua fiică - Smaragda (1701-1720), apoi ceilalţi - Maria, Matei, Constantin, Şerban, Antioh şi Smaragda-Ecaterina au avut parte de o viaţă relativ îndelungată, reuşind fiecare să se manifeste în felul său.

Celei dintâi născute în familia lui Dimitrie şi Casandra – Maria Cantemir (1700-1757) i s-a dus vestea la curtea imperială de la Sankt-Petersburg şi în înalta societate aristocratică rusă de femeie deosebit de cultă, cu vaste interese cărturăreşti şi ştiinţifice, de bună gospodină, care a ştiut să-şi administreze cu multă pricepere moşiile şi averile şi să poarte de grijă celorlalţi fraţi ai săi. În deosebi, cultura ei s-a făcut cunoscută mai ales prin corespondenţa cu fratele său mai mic Antioh. Alţi trei copii ai voievodului moldovean - Matei, Constantin, Şerban încă de minori, după stabilirea tatălui lor în Rusia în 1711, au fost înscrişi în vestitul polc de gardă „Preobrajenski” al lui Petru cel Mare . Ajunşi la maturitate, fiecare dintre ei a făcut timp de mai mulţi ani serviciul militar, învrednicindu-se de diferite ranguri ofiţereşti. Dacă Matei şi Constantin şi-au întemeiat familie, căsătorindu-se cu reprezentante ale nobilimii ruse, neavând urmaşi, apoi cel din urmă, Şerban-Serghei, participând la o campanie militară, s-a ales cu o frumoasă prizonieră turcoaică, care l-a înzestrat cu două fiice. Cei trei fraţi Cantemireşti după încheierea carierei militare s-au ocupat de activităţi edilitar-gospodăreşti, construindu-şi curţi frumoase şi înjghebându-şi economii profitabile.

Smaragda-Ecaterina, mezina lui Dimitrie Cantemir din căsătoria cu Anastasia Trubeţkaia, s-a făcut remarcată în înalta societate rusă şi europeană ca o persoană de o rară inteligenţă şi cultură, care a pus temeliile unei prime instituţii spitaliceşti din Rusia. Prin efortul ei financiar au fost trimişi la studii în străinătate numeroşi tineri ruşi.

Capitolul al VII-lea este dedicat celui mai de seamă dintre urmaşii lui Dimitrie Cantemir - Antioh Cantemir (1708-1744), care din fragedă copilărie s-a remarcat prin capacităţile sale intelectuale deosebite. După ce a acumulat bogate cunoştinţe în cele mai diverse domenii, întregindu-şi studiile atât sub îndrumarea personală a tatălui său, cât şi a unor cărturari ruşi şi străini de la instituţiile de învăţământ din Rusia, la o vârstă abia trecută de adolescenţă, a început să joace un rol deosebit de important în viaţa politică a Imperiului la hotarul anilor 20-30 ai sec al XVIII-lea. Drept urmare, la vârsta de 23 de ani, este numit ambasador şi ministru plenipotenţiar la Londra (1732-1738), apoi la Paris (1738-1744), remarcându-se ca diplomat iscusit. În paralel în aceşti ani, a desfăşurat o vastă activitate în vederea editării scrierilor tatălui său în Occident, apoi ca poet şi scriitor satiric. A stabilit şi a întreţinut o interesantă corespondenţă cu mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse, germane, engleze, franceze ş.a., a acumulat o bogată bibliotecă de tip iluminist. S-a distins prin vederile sale filozofice moderne, prin interesante opere literare şi epistolare.

Fiecare din personalităţile acestei stirpe, s-a bucurat în volumul de faţă de eseuri aparte pe măsura nu numai a nivelului de cercetare şi valorificare a moştenirii lor, dar şi în funcţie de contribuţia şi jertfa adusă pe altarul patriei lor de origine şi a celei adoptive. Prin punerea laolaltă a acestor studii şi cercetări biografice colectivul de autori a urmărit scopul de a prezenta publicului cultivat, dar şi cercului larg de cititori o panoramă istorică cât se poate de integră a perindării prin vreme a vestitului neam al Cantemireştilor, care a avut un merit deosebit în istoria şi cultura naţională şi europeană, lăsându-ne moştenire o bogată zestre intelectuală şi spirituală.

Întregeşte studiul monografic capitolul al VIII-lea dedicat stemelor Cantemireştilor, în care cititorul va găsi numeroase materiale heraldice, acestea fiind un atribut indispensabil oricărui neam de nobili.

 Volumul se doreşte a fi un omagiu adus tuturor Cantemireştilor, dar mai ales lui Dimitrie Cantemir şi Antioh, fiul său, de la a căror naştere se împlinesc în anul curent 335 şi, respectiv, 300 de ani.