 |  |
 |  |
 |
 |
 |
 |
||
 |
||
|
De-a lungul istoriei sale multiseculare în tronul Ţării Moldovei s-au perindat mai multe dinastii voievodale care s-au impus fiecare prin personalităţi remarcabile şi au lăsat o urmă adâncă în destinele acestui pământ. Sub sceptrul lor ţara şi-a extins hotarele până la Nistru şi Mare. Dintre aceştia au făcut parte voievozii Dragoş şi Bogdan I, Petru I Muşat şi Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, care au înălţat mănăstiri şi cetăţi, oraşe şi sate, au apărat cu spada şi cu înţelepciunea lor meleagul de atâtea primejdii şi invazii străine, înscriind prin faptele lor Ţara Moldovei în orbita istoriei şi valorilor culturale şi spirituale europene. Un capitol aparte a înscris în analele Ţării Moldovei, a altor ţări şi popoare o altă dinastie, de astă dat de obârşie cu totul modestă, fiind vorba de neamul Cantemireştilor, care s-a impus printr-un şir de personalităţi remarcabile în secolele XVII-XVIII, pe tărâm politic, militar, diplomatic şi cultural-ştiinţific. O primă figură din şirul generaţiilor acestei dinastii, care a lăsat urme adânci în istorie pe parcurs de circa un secol şi jumătate a fost Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693), care îşi trăgea obârşia dintr-o familie de ţărani din satul Silişteni (de unde i s-a mai zic şi „Silişteanu”), din ţinutul Fălciului, Ţara de Jos. Acesta din tinereţe s-a făcut remarcat ca mercenar în oastea leşească. După mai mulţi ani s-a întors pe meleagurile natale unde a deţinut mai multe dregătorii, la început mai mici, apoi tot mai înalte în Ţara Românească şi mai ales în Moldova, ca spre sfârşitul vieţii să urce în scaunul voievodal din Iaşi. Ca domn al ţării a încercat să reziste la toate provocările timpului, de altfel, pline de primejdii, războaie şi dări deosebit de grele către Poarta Otomană. Multe dintre peripeţiile şi activităţile sale din tinereţe, dar şi de aflare în scaunul ţării au fost descrise mai târziu într-una din operele fiului său Dimitrie Cantemir, fiind vorba de „Viaţa lui Constantin Cantemir”, fiind printre puţinii domni, care şi-au dat obştescul sfârşit pe când era în tronul ţării. Dacă activitatea sa militară şi politică nu rareori este apreciată critic, apoi faptul că, deşi era un om fără ştiinţă de carte, a ştiut să dea copiilor săi o educaţie aleasă, a fost apreciat după merit.
La o treaptă mult mai înaltă de afirmare au urcat fiii lui Constantin Cantemir – Antioh (1670-1726) şi mai ales Dimitrie (1673-1723). Cel dintâi fiu, Antioh, s-a impus prin activitatea sa politică şi diplomatică, la început ca reprezentant al tatălui său la curtea otomană, apoi în rang de domn al Ţării Moldovei în două rânduri (1695-1700; 1705-1707), fiind apreciat în cronicile vremii ca un bun diriguitor de ţară.
Antioh Cantemir a jucat un anumit rol în viaţa şi activitatea lui Dimitrie Cantemir, sprijinindu-l în mai multe situaţii legate de afirmarea acestuia în plan cărturăresc, editându-i prima sa operă la 1698, ajutându-l să-şi înfiripeze familia, iar mai târziu cei doi fraţi să se sprijine reciproc în mediul intrigilor ţesute împotriva lor la Constantinopol. La rândul său Antioh a lăsat mai mulţi urmaşi dintre care fiii (Constantin şi Dimitrie), nepoţii şi strănepoţii săi au făcut o remarcabilă carieră militară în armata rusă. Una din figurile cheie ale acestei dinastii a fost cel de-al doilea fiu al bătrânului voievod Constantin – Dimitrie, care şi-a înscris numele pe firmamentul patriei sale, dar şi a marilor imperii de atunci – cel otoman şi cel ţarist, ca personalitate politică de prim rang. În istoria Ţării Moldovei el face arte din pleiada marilor voievozi şi domni, care, jertfind totul a încercat prin sabie şi alianţă cu una din marele puteri creştine de atunci să scuture nesuferita stăpânire otomană. În Imperiului Otoman, în mediul capitalei de pe ţărmul Bosforului, Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca influentă personalitate politică şi culturală, ca muzician şi compozitor de muzică turcească; iar în capitala Imperiului Rus - ca aliat de nădejde şi ca consilier de taină şi senator al lui Petru cel Mare. Toate aceste activităţi sunt eclipsate în mare parte de strălucitele sale opere cărturăreşti, pe care le-a lăsat posterităţii. Mai ales prin tratatele sale ştiinţifice fundamentale el şi-a înscris numele printre marile personalităţi ale culturii naţionale şi europene, ca istoric, filosof, geograf, cartograf, orientalist, etnolog, ş.a.
Celui dintâi născut în familia lui Dimitrie şi Casandra – Maria Cantemir (1700-1757) i s-a dus vestea la curtea imperială de la Sankt-Petersburg şi în înalta societate aristocratică rusă de femeie deosebit de cultă, cu vaste interese cărturăreşti şi ştiinţifice, de bun gospodar, care a ştiut să-şi administreze cu multă pricepere moşiile şi averile şi să poarte de grijă celorlalţi fraţi ai săi. Cultura ei s-a făcut cunoscută mai ales prin corespondenţa cu fratele său mai mic Antioh. Alţi trei copii ai voievodului moldovean, Matei, Constantin, Şerban, încă de minori, după stabilirea tatălui lor în Rusia în 1711, au fost înscrişi în vestitul polc de gardă „Preobrajenski” a lui Petru I. Ajunşi la maturitate, fiecare dintre ei au făcut timp de mai mulţi ani serviciul militar, învrednicindu-se de diferite ranguri ofiţereşti. Dacă Matei şi Constantin şi-au întemeiat familie, căsătorindu-se cu reprezentante ale nobilimii ruse, neavând urmaşi, apoi cel din urmă, Şerban-Serghei, participând la o campanie militară, s-a ales cu o frumoasă prizonieră turcoaică, care l-a înzestrat cu două fiice. Cei trei fraţi Cantemireşti, încheindu-şi cariera militară s-au ocupat de activităţi edilitar–gospodăreşti, construindu-şi curţi frumoase şi înjghebându-şi economii profitabile. Cel mai de seamă dintre urmaşii lui Dimitrie Cantemir a fost Antioh Cantemir (1708-1744), care din fragedă copilărie s-a remarcat prin capacităţile sale mintale şi intelectuale deosebite. După ce a acumulat bogate cunoştinţe în cele mai diverse domenii, întregindu-şi studiile atât sub îndrumarea personală a tatălui său, cât şi a unor cărturari ruşi şi străini atât în casa părintească, cât şi la instituţiile de învăţământ din Rusia de atunci, deja la o vârstă abia trecută de adolescenţă, a început să joace un rol deosebit de important în viaţa politică a Imperiului la hotarul anilor 20-30 ai sec al XVIII-lea. Drept urmare, la vârsta de 23 de ani, este numit ambasador şi plenipotenţiar la Londra (1732-1738), apoi la Paris (1738-1744), remarcându-se ca diplomat iscusit. În paralel în aceşti ani, a desfăşurat o vastă activitate în vederea editării scrierilor tatălui său în occident, apoi ca poet şi scriitor satiric. A stabilit şi a întreţinut o interesantă corespondenţă cu mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse, germane, engleze, franceze ş.a., a acumulat o bogată bibliotecă de tip iluminist. S-a distins prin vederile sale filozofice moderne, prin interesante opere literare şi epistolare.
Smaragda-Ecaterina, mezina lui Dimitrie Cantemir, din căsătoria cu Anastasia Trubeţkaia, s-a făcut remarcată în înalta societate rusă şi europeană, ca o persoană de o rară inteligenţă şi cultură, care a pus temeliile unei prime instituţii spitaliceşti pentru femei din Rusia. Prin efortul ei financiar au fost trimişi la studii în străinătate numeroşi tineri ruşi.
|
||||||||||||||||||||||
 |
|||||||||||||||||||||||
