În procesul evoluţiei concepţiilor filosofice ale lui Antioh Cantemir se disting clar trei perioade ce corespund anumitor etape ale vieţii şi creaţiei sale. Prima, cea timpurie, coincide cu timpul aflării poetului în Rusia, cea de a doua cuprinde aproximativ anii 1731—1741. Aceasta este perioada definitivării traducerii Conversaţiilor asupra pluralităţii lumilor a lui B. Fontenelle, alcătuirii comentariului la această traducere şi a elaborării noii redacţii a satirelor. Cea de a treia, ultima perioadă a vieţii şi creaţiei lui Antioh Cantemir, este legată de munca asupra tratatului filosofic Scrisori despre natură şi om.

 

    Caracteristică pentru concepţiile filosofice ale lui Antioh Cantemir din prima perioadă este combinarea specifică de idei teologice, umaniste şi raţionaliste. Ca urmare a pasiunii poetului pentru antichitate, consemnăm apariţia în această perioadă, a unui şir de traduceri din literatura antică şi a unor lucrări originale după modelul autorilor antici. Acestea sunt traducerile Istoriei lui Iustin, satirelor şi scrisorilor lui Horaţiu, versurilor lui Anacreont, odele şi cântecele originale ale lui Antioh Cantemir Spre lauda ştiinţelor, Împotriva celor fără de Dumnezeu, Către stihurile mele ş.a. Tendinţele umaniste din concepţiile filosofice şi literare ale lui Antioh Cantemir în perioada timpurie de creaţie nu se rezumau numai la pasiunea pentru cultura antică şi la intenţia de a urma în poezie modelele antice. Ele şi-au găsit reflectare şi în atitudinea poetului faţă de civilizaţia antică, în general, şi, mitologia şi filosofia antică, în special. În creaţia lui Antioh Cantemir întâlnim o atitudine loială faţă de credinţa în zei. Doar o singură dată el se pronunţă critic cu privire la idolatrie. Dintre toate popoarele vechi, în opinia poetului „... egiptenii mai mult decât toţi au sporit superstiţiile” . Poetul remarcă cu ironie că „... la ei fiecare era liber să se închine zeilor după plac. O confesiune destul de comodă”. Antioh Cantemir vorbeşte cu admiraţie despre glorioasele fapte ale grecilor şi romanilor. Poetul aminteşte o mulţime de exemple de divinizare de către antici a conducătorilor şi a eroilor lor. Adept convins al raţiunii suverane, Antioh Cantemir dedică acesteia un imn prin Oda. Către împărăteasa Anna în ziua ei de naştere. Sensul vieţii omului constă în raţiunea atotputernică, căreia nu-i pot fi fixate limite. În creaţia lui Antioh Cantemir se manifestă tendinţa de a apropia divinitatea de natură în spiritul umanismului renascentist. Dumnezeu, în satirele poetului, devine un sinonim al cuvântului „natura”, mai mult ca atât, naturii adeseori îi sunt atribuite acţiuni care de obicei se atribuie doar divinităţii. O expunere concisă şi o chintesenţă a concepţiilor lui Antioh Cantemir despre lume din prima perioadă de creaţie o constituie Cântecul I. Împotriva celor fără de Dumnezeu. După cum recunoaşte însuşi autorul, în acest cântec „…se arată că Dumnezeu există prin creaţia lui”. În Cântul I Antioh Cantemir prezintă cititorului tabloul general al lumii, întemeindu-se pe cele mai noi date ale ştiinţei timpului său. Asemănarea lumii cu un mecanism constituie, fără îndoială, rezultatul influenţei concepţiilor mecaniciste despre lume, care începuse să pătrundă în Rusia în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea. La baza concepţiei sale despre structura Universului se află heliocentrismul: „Acum părerea astronomilor iscusiţi este că nu Soarele, ci Pământul nostru se învârteşte în jurul Soarelui” .

 Ch.F.Gross. Foaia de titlu a manuscrisului "Compediu de filosofie"

    Cu Cântul I se încheie perioada timpurie în creaţia şi evoluţia concepţiilor filosofice ale lui Antioh Cantemir. Activitatea pe parcursul unui deceniu, de la traducerea cărţii lui B. Fontenelle Conversaţii despre pluralitatea lumilor (1730) şi până la editarea cărţii, în 1740, asupra comentariilor la această traducere şi asupra noii redacţii a satirelor constituie o perioadă nouă, mai matură, în evoluţia concepţiilor filosofice, politice şi literare ale poetului.

 Foaia de titlu a ediţiei B.Fontenelle. "Convorbiri despre pluralitatea
lumilor". Traducere în limba rusă de Antioh Cantemir, 1740

    Aceluiaşi scop de propagare a „luminii" se înscrie şi traducerea realizată de Antioh Cantemir, în 1730, a cărţii scriitorului şi filosofului francez Bernard le Bovier de Fontenelle (1657-1757) Entretiens sur la pluralité des mondes (1686). Antioh Cantemir s-a oprit asupra acestei lucrări, în care se expuneau bazele concepţiei heliocentriste despre lume, considerând binevenită răspândirea în Rusia din acea perioadă a cunoştinţelor moderne despre cosmos şi Univers. În comentariile la traducerea Conversaţiilor despre pluralitatea lumilor, Antioh Cantemir se străduie peste tot să sublinieze prioritatea heliocentrismului în comparaţie cu sistemele cosmologice ale lui Ptolemeu şi Tycho de Brahe. Adnotările amănunţite însoţesc traducerea încă de la prima pagină, traducătorul urmărind să facă lucrarea lui Fontenelle cât mai accesibilă cititorului rus. Drept punct de pornire în explicarea genezei Universului serveşte pentru Antioh Cantemir teoria despre „vârtejuri” (tourbillon) a lui Descartes. Dumnezeu a creat mai întâi substanţa, „materia primă”, pe care a divizat-o în particule impenetrabile infinite. Această substanţă nevăzută a umplut prin extensiune întreg Universul. Vidul nu există. Fiecărei particule Dumnezeu i-a comunicat o anumită mişcare. Mişcându-se în spaţiu, particulele se rotesc în jurul anumitor centre, creând aşa-numitele „vârtejuri”. Aceste vârtejuri au şi devenit baza apariţiei planetelor, aerului, apei etc. În cea de a doua perioadă de creaţie interesul gânditorului rus pentru problemele de teologie se reduce considerabil. El îşi concentrează atenţia asupra problemelor ştiinţei, asupra studierii legilor fireşti ale naturii.

 
 Frontispiciul ediţiei B.Fontenelle, "Convorbiri despre pluralitatea lumii", 1740

    Într-un şir de probleme ce ţin de teoria cunoaşterii Antioh Cantemir se situează pe poziţiile sensualismului. Observarea goală a diferitelor fenomene nu poate să ne facă învăţaţi; trebuie să observăm, care este cauza şi efectul ei, pentru a judeca temeinic despre starea şi urmările ei . Observarea goală a diferitelor fenomene nu poate să ne facă învăţaţi; trebuie să observăm, care este cauza şi efectul ei, pentru a judeca temeinic despre starea şi urmările ei. Această atitudine faţă de procesul de cunoaştere îl apropie pe Antioh Cantemir nu numai de empirismul englez, dar şi de iluminismul francez care opunea tezei cartezianiste despre cunoaşterea cu preponderenţă a lumii prin raţiunea omului inteligent care a căpătat intelectul său de la forţa supremă transcendentală, teza conform căreia omul cunoaşte natura prin organele de simţ cu care însăşi natura  l-a înzestrat.

    Traducerea Conversaţiilor despre pluralitatea lumilor, la fel ca şi notele şi comentariile la satire şi la alte opere ale lui Antioh Cantemir, au jucat un rol însemnat în formarea terminologiei filosofice şi ştiinţifice ruse. Prin activitatea sa de scriitor şi traducător Antioh Cantemir a rezolvat o sarcină de luminare exterm de dificilă. În condiţiile unei lipse aproape complete în Rusia a limbii literare ştiinţifice, poetul trebuia să explice cititorului rus, care nu ştia nici măcar ce înseamnă cuvântul „filosofie”, principalele noţiuni ale ştiinţei şi filosofiei moderne. Începând notele sale la traducerea tratatului lui Fontenelle cu explicarea cuvântului „filosofie”, Antioh Cantemir a introdus un şir de cuvinte, care s-au păstrat până astăzi în lexicul filosofic rusesc. Astfel sunt, de exemplu, cuvintele „понятие” (idee, noţiune), „начало” (principiu, în locul cuvântului folosit mai înainte — „element”), „средоточие” (centru), „нравственность” (morală), „естество” (natură) ş.a

    Ultima perioadă din viaţa şi creaţia lui Antioh Cantemir este legată de activitatea de elaborare a tratatului filosofic Scrisori despre natură şi om. Există presupunerea că ele au fost scrise de diplomatul grav bolnav în anul 1743, aflându-se la tratament, în condiţii de linişte şi solitudine, în orăşelul francez Plombieres.  Un timp îndelungat această lucrare a lui Antioh Cantemir a rămas în manuscris şi pe parcursul secolului al XVIII-lea aproape că n-a fost cunoscută în Rusia. Din această cauză tratatul n-a putut avea în acea perioadă o oarecare influenţă asupra gândirii şi terminologiei filosofice ruse. În tratatul filosofic Scrisori despre natură şi om al lui Antioh Cantemir este analizat un cerc larg de probleme din domeniul fizicii, astronomiei, biologiei, anatomiei, fiziologiei. Problemele legate de pluralitatea lumilor, teoria atracţiei universale, concepţiile preformiste şi epigenetice, rezultatele principale ale cercetărilor în anatomie şi fiziologie - toate acestea sunt considerate realizări serioase ale gândirii omeneşti.  Însă în Scrisori despre natură şi om se subliniază că aceste date nu reprezintă încă argumente solide pentru concluzii ateiste. Antioh Cantemir prezintă cititorului lumea ca o maşină care acţionează armonios, dar care, ca şi orice organism creat de om, trebuie să aibă creatorul său. Cu aceeaşi fermitate ca în perioada traducerii Conversaţiilor despre pluralitatea lumilor el se pronunţă în apărarea ştiinţei moderne şi a filosofiei ce se bazează pe această ştiinţă. Pentru apărarea acestor idealuri aici este aleasă altă cale: accentul se pune pe faptul că rezultatele obţinute de ştiinţa secolului al XVIII-lea, într-o anumită interpretare, pot fi folosite pentru demonstrarea existenţei lui Dumnezeu. Lumea este mult mai complicată decât este ea reprezentată în tabloul mecanicist al universului, elementele dezvoltării cu un scop bine definit, care nu puteau fi explicate de ştiinţele naturii din acea epocă, ridică, după părerea lui Antioh Cantemir, un obstacol de neînvins în faţa materialismului. „Scrisorile despre natură şi om” demonstrează că Antioh Cantemir a rămas fidel ştiinţei epocii moderne şi filosofiei întemeiate pe rezultatele acestei ştiinţe.