Scriitor clasic rus de formaţiune iluministă, Antioh Cantemir a îmbinat în chip armonios tradiţiile înţelepciunii antichităţii cu rigorile şi necesităţile gândirii artistice europene moderne, în primul rând cu cele ale culturii şi literaturii franceze. Fiul mezin al marelui nostru compatriot, cărturar, filosof şi scriitor – Dimitrie Cantemir – Antioh s-a format ca personalitate într-un mediu cultural-spiritual polivalent, alimentându-se din surse de sorginte atât naţionale, cât şi universale. Lumina şi cunoaşterea prin ştiinţă a lumii ce ne înconjoară, dar şi a eului nostru interior – au constituit repere fundamentale ale creaţiei artistice antiohcantemiriene, care, în firea lucrurilor, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai activi şi consecvenţi susţinători ai reformelor radicale întreprinse de ţarul Petru I în toate domeniile vieţii politice, sociale, spirituale ale Rusiei din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Satira, fabula, epopeea, epigrama, epistola sunt genurile literare preferate de poetul Antioh Cantemir, satira situându-se însă pe primul loc. „Satira, - sublinia scriitorul, - nu este altceva decât un zel lăudabil împotriva prostiei, a viciilor şi a necuviinţei şi cine vrea să scrie aşa ceva, trebuie să posede multă înţelepciune, dragoste de justiţie şi adevăr, înclinare spre virtute, dragoste pentru semenii săi şi în special cunoaşterea propriei lui persoane.”  

 Începutul "Satirei a II-a", manuscris

    Dintre cele 9 creaţii de acest gen vom remarca primele cinci, scrise în Rusia până la 1731: Satira I. Minţii mele. Asupra hulitorilor învăţăturii (1729); Satira a II-a. Filaret şi Evgheni. Asupra zavistiei şi trufiei nobililor cu rele năravuri (1729); Satira a III. Către episcopul Novgorodului. Despre felurimea patemelor omeneşti (1730); Satira a  IV.  Către muză. Asupra primejdiei scrierilor satirice (1731); Satira a V-a. Satir şi Parierg. Asupra relelor moravuri omeneşti îndeobşte. Fabulele (în total cinci), respectând cerinţele calapodului, sunt intitulate precum urmează: „Focul şi idolul de ceară”, „Matca albinelor şi şarpele”, „Uliul, Păunul şi Bufniţa”, „Cămila şi Vulpea”, „Şoarecele de acasă şi şoarecele de câmp”, „Cintezoiul şi Botgrosul”.

 Foaia de titlu a manuscrisului "Satirelor" lui Antioh Cantemir

    De pe poziţiile unui adevărat moralist şi povăţuitor, Antioh Cantemir se declară adept hotărât al propăşirii culturii şi ştiinţei, detaşându-se categoric de barbarie şi întuneric, calităţi moştenite evident de la tatăl său marele umanist Dimitrie Cantemir. Autorul Satirelor cultivă o critică morală şi socială adresată viciilor respective, şi nu critica la persoană ce ar afecta onoarea şi demnitatea acesteia. Inspirate în bună parte din opera unor reprezentanţi de frunte ai literaturii antice sau clasiciste cum sunt Persiu Juvenal, Horaţiu Boileau, Antioh Cantemir apelează la detaliu şi interpretări ce ţin de esenţa lucrurilor, când vine vorba de realităţile timpului istoric concret pe care îl reflectă şi asupra căruia îşi concentrează toate eforturile intelectuale.

    Prima ediţie a Satirelor lui Antioh Cantemir în traducere franceză de Octavio Guasco, apare în 1749, la Londra.

 Foaia de titlu a primei ediţii a satirelor lui Antioh Cantemir în limba franceză, 1749

    Urmează apoi reluarea acestei ediţii în 1750, de traducerea germană din 1752, şi abia în 1766 ediţia rusă a lui J.S.Barkov, marcată de o serie de inexactităţi.

   
 Foaia de titlu a primei ediţii a satirelor lui Antioh Cantemir în limba rusă, 1762

    În spaţiul nostru, adică la baştina de origine a lui Antioh Cantemir, scrierile sale apar pentru prima dată în 1844, adică exact după un secol de la trecerea autorului lor în eternitate, în traducerea cunoscuţilor scriitori moldoveni Alexandru Donici şi Constantin Negruzzi. „Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir”  a fost întâmpinată cu mult entuziasm şi afecţiune de către intelectualitatea moldo-română din dreapta Prutului.

 Foaia de titlu a primei ediţii a satirelor lui Antioh Cantemir în limba română, 1844

    O amplă prezentare şi un adevărat elogiu satirelor cantemiriene face, cu ocazia apariţiei volumului, în paginile revistei  Propăşirea din 13 iulie 1844, Vasile Alecsandri. În 1858 apare a doua ediţie a acestui volum. Satirele lui Antioh Cantemir au servit, de rând cu altele, drept un imbold puternic pentru afirmarea satirei în toate genurile literaturii noastre naţionale şi, în primul rând, în dramaturgie. Comedia, farsa, vodevilul, sceneta improvizată ş.a. au aflat în opera lui Antioh Cantemir un aliat şi un sprijin de nădejde. Chiar cântecele comice ale lui Vasile Alecsandri par să-şi aibă începuturile în autocaracterizările ingenioase ale personajelor negative din vestitele satire cantemirene.