 |  |
 |  |
 |
 |
 |
 |
||
 |
||
|
Geniul lui Dimitrie Cantemir (1673-1723) s-a manifestat cu cea mai mare putere în domeniul ştiinţei istorice, domeniu în care ne-a lăsat un şir de lucrări fundamentale nemuritoare.
O parte din ele ţin de istoria naţională, iar altele, de istoria universală. Din prima categorie de scrieri fac parte Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, Istoria Moldo-Vlahica, Istoria ieroglifica, Descrierea Moldovei, Viaţa lui Constantin Cantemir, Întâmplările Cantacuzinilor ş.a. Din ce-a dea doua categorie de lucrări face parte în primul rând Istoria Imperiului Otoman, Cartea sistemei religiei mahomedane, Despre natura monarhiilor, ş.a. Majoritatea acestor opere Dimitrie Cantemir le-a scris în limba latină - una din limbile de larga circulaţie şi utilizare în ştiinţa europeană din acele timpuri. Deşi lucrul asupra acestor monumentale opere a fost început până la 1711, acumulările fiind făcute atât în Moldova cât şi în capitala Imperiului Otoman (Istambul), toate au fost finisate în timpul activităţii sale în Rusia, între 1711-1723. Un stimulent puternic in elaborarea operei sale istorice a fost pentru Dimitrie Cantemir interesul mare pentru trecutul poporului său, a Imperiului turcesc şi a multor popoare învecinate din antichitate până în epoca contemporană a autorului. Cunoaşterea profundă a izvoarelor istorice documentare, cronicăreşti, literare, arheologice, numismatice, epigrafice, folclorice, ş.a., precum şi cunoaşterea profundă a limbilor clasice (greacă, latină şi slavonă), orientale (turca, persană şi arabă) şi a celor moderne europene, i-au deschis calea spre largi orizonturi de cunoaştere în domeniul istoriei naţionale şi universale. La toate acestea s-a adăugat atât memoria, cât şi capacitatea excepţională de analiză şi sinteză a unu vast material istoric cuprinzând imense arii istorico-geografice şi numeroase popoare. În elaborările sale istorice Dimitrie Cantemir s-a sprijinit pe experienţa predecesorilor săi în materie de istorie naţională (Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino ş.a.) şi de istorie universală, între care marii istorici greci şi romani de la Herodot şi Plutarh până la numeroşi istorici ai Bizanţului şi ai Europei medievale şi moderne din Italia, Germania, Olanda, Polonia, Rusia ş.a.
În centru atenţiei hronicului se află istoria românilor de la cucerirea Daciei de către romani în frunte cu Traian, până la sfârşitul sec. al XIII-lea, când începe procesul intensiv de coagulare a ţărilor medievale româneşti între care şi Ţara Moldovei.
Cantemir consideră că în acest spaţiu cucerit de Traian au fost nimiciţi dacii, in locul lor au fost aduşi colonişti romani, astfel încât prin neîntrerupta lor trăire milenară populaţia din spaţiul carpato-danubiano-nord pontic („românii” din Moldova, Valahia şi Transilvania) din timpul său constituie urmaşul direct al coloniştilor romani aduşi de Traian de unde li se trage şi numele de români. Istoria milenară a „romano-moldo-vlahilor” este strâns legată la Dimitrie Cantemir, de istoria celor mai vestite neamuri antice a elinilor şi romanilor, iar pe parcursul evului mediu - de cea a Bizanţului. Evenimentele sunt descrise în strânsă legătură cu istoria popoarelor învecinate. Prin Hronic Dimitrie Cantemir a căutat nu numai să cuprindă într-o lucrare de sinteză istoria poporului său în integritatea sa, dar şi să trezească simţul demnităţii de neam nobil la cei de aceeaşi obârşie cu el şi să-i cheme la lupta contra nesuferitului jug otoman. Interesante pagini din Hronic şi Descrierea Moldovei dedică Dimitrie Cantemir proceselor de apariţie a Ţării Moldovei la est de Carpaţi, consolidării acesteia ca stat independent. În această din urmă lucrare sunt prezentate valoroase informaţii privind evoluţia istorica a Moldovei atât până, cât şi după instalarea stăpânirii otomane (după Dimitrie Cantemir la începutul sec. XVI).
Bogate informaţii mai ales privind domnia lui Constantin Cantemir (1685-1693) autorul aduce în studiul său Viaţa lui Constantin Cantemir. Deşi este o operă literară, romanul Istoria Ieroglifică (finisat prin 1705) constituie în acelaşi timp un autentic tratat de istorie recentă în care sunt prezentate cu lux de amănunte rivalităţile dintre domnii Ţării Moldovei şi ai Valahiei, precum şi cele dintre grupările boiereşti care prin lipsa lor de cultură şi de simţul datoriei au făcut ca cele două ţări să cadă sub stăpânirea otomană, şi să crească din an în an dările grele către Înalta Poarta. Istoria universală Dimitrie Cantemir o vede ca o succesiune a patru monarhii – orientală, sudică, de vest şi cea de nord, prin care se subînţelege, în cele din urmă, Rusia şi căreia îi aparţine viitorul. În această concepţie Imperiul Otoman nu se înscrie, fiind considerat o abatere de la calea firească istorică, trasată de Dumnezeu. Dintre operele care i-au adus faima cu adevărat europeană lui Dimitrie Cantemir a fost Istoria Imperiului Otoman care în varianta originală manuscrisă numără 1086 pag. În baza unor numeroase cronici turceşti, persane, bizantine, şi post bizantine, precum şi a mai multor autori vest europeni Dimitrie Cantemir încearcă să reconstituie istoria unuia dintre cele mai mari puteri de atunci care s-a întins pe trei continente, stăpânind numeroase popoare, şi exercita o mare presiune asupra ţărilor din centrul şi estul Europei.
În linii mari, Istoria Imperiului Otoman cuprinde evenimentele de la constituirea acestuia în jurul anului 1300 sub sultanului Osman I până la primele decenii ale sec. al XVIII-lea. Ea este divizată în două părţi, prima – până în 1672, a doua - după acesta din urmă dată, până către 1716. Materia este expusa conform domniile sultanilor. Mai valoroasă este considerată a doua parte a Istoriei, pe care Dimitrie Cantemir o cunoştea ca participant şi martor ocular la evenimentele descrise. Deosebit de valoroase sunt considerate aşa numitele „notationes”, adnotări sau comentarii pe care autorul le face cu ocazia descrierii numeroaselor evenimente şi personalităţi din Imperiu implicate în procesul istoric, în care sunt expuse sau caracterizate numeroase personalităţi ale istoriei otomane. În aceleaşi „adnotări” autorul înserează numeroase informaţii ce ţin de istoria Moldovei, de procesul de subjugare a acesteia şi de luptele duse de ţările române, inclusiv Moldova, contra otomanilor. Istoria otomană prin ediţiile engleze (1734-1735, 1756), franceză (1743) şi germană (1745), a cunoscut o larga circulaţie în mediul politic şi ştiinţific al întregii Europe fiind apreciată drept cel mai bun tratat de istorie a turcilor până la sfârşitul sec. al XVIII-lea.
Lucrările lui Dimitrie Cantemir conţin un şir de principii metodologice ce ţin de cercetarea ştiinţifică şi de filosofie a istoriei care îl ajută să discearnă adevărul, punând la temelie un număr cât mai mare de izvoare istorice, dar şi ţinând cont de opiniile exprimate de alţi istorici în problemele luate în dezbatere. Prin opera sa istorică Dimitrie Cantemir a făcut un salt enorm în ştiinţa istorică naţională punând temeliile istoriografiei noastre moderne şi contemporane. |
||||||||||||||||||||||||||
 |
|||||||||||||||||||||||||||
