Domnitorul Ţării Moldovei Dimitrie Cantemir (1693, 1710 – 1711) a fost o personalitate marcantă a culturii autohtone şi universale de la finele secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea. Preocupările lui serioase în domenuiul artei muzicale i-au permis să obţină succese la fel de remarcabile, ca şi în alte ramuri. Ar fi dificil să supraestimăm aportul lui în teoria şi practica muzicală a Orientului.

    Muzician de profil larg (compozitor de vază, teoretician muzical erudit, interpret-virtuos la tanbur şi nei, pedagog talentat), Dimitrie Cantemir este mai bine cunoscut în această ipostază în ţările Orientului: Turcia, Iran, Azerbaidjan etc. şi ale Occidentului: Franţa, Germania, Italia etc., decât  în Moldova, ţara lui de origine. Aportul fundamental al lui Dimitrie Cantemir în cultura şi ştiinţa muzicală islamică rezidă, întâi de toate, în elaborarea unui vast tratat ştiinţific. El include 450 de piese instrumentale – peşrev şi semâ-î (partea 1) şi 345 peşrevuri şi 36 sâz semâ-îsi-uri (partea a 2-a). Cărturarul moldovean a elaborat un sistem special de notaţie muzicală.

 Semne muzicale inventate de D.Cantemir pentru exprimarea muzicii turceşti

    La baza ei se află literele şi cifrele arabe. Utilizând acest sistem, Cantemir introduce în circuitul artistic melodii orientale din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea. Acest sistem a funcţionat în cultura muzicală turcească până la mijlocul secolului al XIX-lea, deşi nu a fost unul perfect, ba chiar  destul de dificil. Acest sistem permitea  notarea doar celor doi  parametri muzicali: durata şi înălţimea. Intensitatea, lungimea, timbrul sunetelor se nota pe câmpuri. Prin intermedriul  muzicii notate de Cantemir,  europenii au luat cunoştinîţă de specificul artei  sonore turceşti. Fragmente din culegerile şi compoziţiile lui Cantemir au fost utilizate de către compozitori europeni în opere «turceşti » pentru a le atribui un colorit specific oriental: Christof Willibald Gluck  a folosit o melodie din culegerea lui Cantemir în opera lui   Peregrinii din Mecca, iar Wolfgang Amadeus Mozart în renumita sa operă   Răpirea din serai a aplicat o variantă modificată a Ariei Dervişilor.       

      Moştenirea muzicală a lui Dimitrie Cantemir  include creaţii în genuri practicate în cadrul societăţii turce: 28 peşrevuri (piesă instrumentală care deschide compoziţia muzicală de anvergură, un fel de uvertură), 10 semâ-îsi-uri (variantă instrumentală, provenită din forma vocală omonimă), 2 beste (o piesă vocală de concert), 2 adjem tarab-uri (piesă de divertisment) şi trei arii dintre care cele mai cunoscute rămân a fi Air de Cantemir şi Aria Dervişilor.  Dimitrie Cantemir manifestă un ataşament aparte pentru muzica instrumentală, deoarece o asemenea simpatie este în genere specifică spiritualiţăţii civilizaţiei islamice. După cum remarcă cărturarul însuşi,  « neamul persan şi turc ... în chip obişnuit se desfată cu muzică peste măsură ». Aflarea lui Cantemir la Constantinopol (1688 – 1710) a coincis cu perioada când muzica de cameră a salonului era genul proxim ce determina majoritatea manifestărilor de artă din Imperiul Otoman.

     Încă din secolul al XVII-lea eruditul şi talentatul moldovean obţine faima de virtuoz al instrumentelor orientale, tanbur şi nei, posedând un vast repertoriu de muzică instrumentală. Datorită talentului său nativ şi prin contribuţia decisivă a profesorilor săi, el atinge perfecţiunea tehnică în posedarea acestor două instrumente dificile din cultura muzicală turcească.   Perioada aflării savantului principe la Constantinopol l-a consacrat şi în domeniul pedagogiei muzicale, care vine să întregească panorama activităţii muzicale multilateralăe a principelui cărturar. El se implică în activitatea de educaţie muzicală, respectând canoanele didactice statornicite în Orient.

       Multe dintre operele lui Cantemir reprezintă o veritabilă enciclopedie pedagogică, în care savantul meditează şi ndezvăluie sensul educaţiei morale, intelectuale, civice şi estetice a omului. El oferă, totodată, numeroase cugetări, idei, sugestii, inclusiv unele cu caracter axiomatic. În concordanţă cu educaţia sa umanistă şi cu ideile iluminismului european, Cantemir susţine conceptul de  civilizaîţie, în care se pune în legătură directă progresul social de prosperarea, dezvoltarea bunelor moravuri, a artelor şi a sistemului de educaţie. În lumea turcească, primele « şcoli muzicale » apar în secolul al XVI-lea. Muzica era una din principalele componente ale procesului de educaţie. La otomani muzicii i se atribuia o importanţă deosebită în formarea moral-civică a individului, a culturii spirituale, în procesul de edificare a unei stări de spirit armonioase, menite să promoveze idealurile sociale ale epocii.  Prin tot ce a realizat în domeniul componisticii, artei interpretative şi al didacticii muzicale, Cantemir a lăsat o impresie de neuitat în conştiinţa contemporanilor, impunându-şi, totodată, personalitatea în cultura orientală. Dacă ţinem seama de aportul real al muzicianului în domeniul teoretic şi practic al artei sonore, putem afirma cu mândrie şi respect: numele ce şi l-a clădit în timpul vieţii îl situează pe merit în panteonul muzicii clasice turceşti.