Activitatea politică a lui Dimitrie Cantemir în calitate de domnitor al Moldovei a fost de scurtă durată, incluzând anul 1693 şi mai apoi, după o perioadă de aşteptare de circa 17 ani, intervalul de timp 1710-1711. Prima domnie poate fi calificată mai degrabă ca fiind una neformală, deoarece fiind ales în ţară, n-a primit confirmare din partea Porţii, act care a demonstrat statutul de suzeranitate a statului Moldova faţă de Imperiul Osman.

 Portretul unui nobil european din Constantinopol de la sfîrşitul secolului al XVII-lea,
(Dimitrie Cantemir?), de un pictor necunoscut (Muzeul de artă şi ceramică din Rouen)

    Domnia din anii 1710-1711, confirmată de autorităţile imperiale, Dimitrie Cantemir fiind considerat o persoană politică de încredere a sultanului, se distinge cu precădere în istoria statului Moldova prin tentativa susţinută de abandonare a statutului de suzeranitate şi dobândirea calităţii de actor suveran şi independent, în sensul că suveranitatea aparţine monarhului. Evident, Dimitrie Cantemir a fost conştient de consecinţele şi riscurile acestui demers, atât pentru ţară, cât şi pentru sine şi familia sa, dar a exprimat convingerea fermă că proiectul său politic de modernizare şi ambiţiile sale pot fi realizate numai în condiţiile funcţionării unui stat suveran şi independent. De fapt, miza a fost foarte mare: sau instaurarea monarhiei creditare şi instituirea unei dinastii noi, sau drumurile pribegiei, în cazul fericit, păstrând speranţa reîntoarcerii, iar în cazul cel mai rău, prizonieratul şi decapitarea publică. Dimitrie  Cantemir a riscat, încercând să profite de conjunctura internaţională, pe care a considerat-o a fi favorabilă şi mizând totodată pe numeroasele relaţii stabilite cu reprezentanţii diplomatici în timpul aflării la Istanbul, dar n-a reuşit decât să se înscrie în lista tentativelor, de altfel puţine la număr, de a elibera ţara de sub suzeranitate. În aspect strategic această tentativă a fost fondată pe înţelegerea corectă a structurii şi funcţionării sistemului european al relaţiilor internaţionale: alierea cu o putere mare, chiar şi prin încălcarea echilibrului în formare, dat fiind că acest principiu nu se aplica în Europa de Sud Est în relaţiile cu Imperiul Otoman, iar Rusia era antrenată în câteva războaie.

    Însă în cazul obţinerii succesului scontat, Dimitrie Cantemir preconiza să implementeze prevederile proiectului său politic, al cărui obiectiv strategic a fost modernizarea. În primul rând ţara să fie guvernată în spiritul legilor raţiunii şi naturii lucrurilor de un domnitor luminat, care ar da dovadă de responsabilitate înaltă faţă de soarta ţării, ar ţine cont de aspiraţiile supuşilor, ar promova în funcţii înalte de conducere oameni oneşti şi devotaţi Patriei, ar cârmui cu dreptate, deoarece „când stăpânii miluiesc şi ceartă cu dreptate, supuşii ascultă şi slujesc din dragoste”. Prin urmare, Dimitrie Cantemir se pronunţă pentru schimbarea sistemului de guvernământ prin reinstaurarea monarhiei ereditare contra celei elective, considerând că stabilitatea şi dezvoltarea pot fi asigurate în condiţiile unei dinastii luminate. De fapt, el este un precursor al „absolutismului luminat”, destul de răspândit în secolul al XVIII-lea, subliniind că un monarh luminat trebuie să aibă grijă de binele societăţii şi de dezvoltarea economiei, ştiinţei şi culturii. Monarhia, în opinia lui Dimitrie Cantemir, este fondată pe dreptul ereditar, iar încetarea ei în Moldova a fost cauza principală a dezastrelor ce au cuprins ţara, ea devenind neomogenă, cuprinsă de conflicte de interese şi în rezultat s-a ruinat.

    În al doilea rând, domnitorul trebuie să acorde întregul sprijin bisericii creştine, datoria şi totodată drepturile lui fiind de a controla şi supraveghea ca predica şi comportamentul feţelor bisericeşti să corespundă normelor şi canoanelor ortodoxiei, să numească mitropolitul, episcopii şi egumenii mănăstirilor, precum şi să judece slujitorii cultului în baza legii şi dreptăţii, în spiritul credinţei şi adevărului. La rândul său, domnitorul este judecat de Dumnezeu şi de conştiinţa sa. Prin urmare, această prevedere se înscrie în spiritul tradiţionalismului ortodox, care presupune aservirea, în cazul dat totală, a bisericii de către stat, obiectivul major urmărit fiind consolidarea puterii supreme prin asigurarea susţinerii din partea autorităţii ecleziastice şi implicit, a poporului.  Aşadar, Dimitrie Cantemir pledează pentru autoritatea absolută în stat a monarhului ereditar asupra tuturor supuşilor şi acordarea dreptului suveran de a judeca şi pedepsi. Domnia absolută este firească pentru Moldova, datorită autorităţii supreme a suveranului, înzestrat cu prerogativele de a declara război şi a încheia pace, datorită ei a fost posibilă asigurarea neatârnării ţării, iar slăbirea acestei calităţi a constituit cu precădere un rezultat al cauzelor externe.

    În ordinea de idei relevată, Dimitrie Cantemir prezintă o interpretare semnificativă a teoriei ciclurilor, subliniind că societatea cunoaşte un proces intern de creştere şi descreştere, iar oamenii nu pot stopa decăderea, acest fenomen fiind o axiomă infailibilă, dar sunt în măsură să-l cunoască şi să-l înţeleagă.

 "Cercetarea fizică a monarhiilor",
foaie de titlu a paginii de manuscris

    În evoluţia relaţiilor internaţionale Dimitrie Cantemir de asemenea aplică mişcarea circulară, identificând patru monarhii mondiale care se succed şi menţin o structură imperială a sistemului internaţional. De fapt, conceptul de ordine, de conţinut aristotelico-scolastic şi de nuanţă finalistă, bazat pe principiile deiste, presupune necesitatea dispariţiei fenomenelor care contravin legilor fireşti şi naturii lucrurilor, în cazul dat Imperiul Otoman, pentru a cărui înlăturare este justificat un război drept.

    Cuvintele lui Platon „a sluji nu numai sie, dar şi Patriei” sunt deseori repetate de Dimitrie  Cantemir, care s-a consacrat cauzei eliberării de aservirea suzerană a statului şi modernizării, considerându-se demn şi îndreptăţit pentru instaurarea unei monarhii edificate pe principiile absolutismului luminat, adică a unui regim autoritar.